De când eram mică îmi plăcea să dansez. Nimeni din familia mea nu avea treabă cu dânsul. Ţin minte că mama m-a dus la scoala de dans copii. Eram de toate vârstele. Acum nu mai dansez, pentru că mi-a plăcut mai mult muzica. Tata îmi spunea că el cânta la chitara în tinereţe. Şi m-am gândit să încerc şi eu.
Experienţa muzicală mi-a fost şi ea de mare folos, prin ea am întâlnit oameni de toate vârstele şi pot spune şi cu mentalităţi diferite. Muzica mi-a schimbat viziunea despre oamenii din jur. Dansul m-a ajutat să înţeleg că dacă nu faci un minim de efort nu iese nimic aşa cum vrei tu. Despre dans am și citit multe cărți din mai multe oferte de cărți despre dans.
Dansul şi muzica se îmbină armonios, am avut două emoţii diferite, care mi-au hrănit sângele şi mi-a făcut inima să bată cum n-a mai bătut până în acel moment. Obrajii îmi erau roşii şi simţeam cum o să iau foc. Cred că această senzaţie era din cauza reflectorului care se ţinea după mine.
Dar mi-am dat seama că nu le poţi avea pe toate şi când zic asta nu mă refer doar la dans şi muzică. Mă refer la tot ce se întâmplă în viaţă. Trebuie să faci compromisuri. Să laşi puțin din ceea ce-ţi face plăcere şi să te apuci de ceva care acum e greu, dar pe parcurs o să-ţi folosească.
Este frumos să dansezi, dar este frumoasă şi muzica. Aşa că m-am hotărât. Mă las de dans şi continui cu chitara. Pentru că accidentarea mea mă împiedică să mai dansez.
